BepiColombo a pornit spre cosmodromul Kourou, in drum catre planeta Mercur

/, Stiri/BepiColombo a pornit spre cosmodromul Kourou, in drum catre planeta Mercur

BepiColombo a pornit spre cosmodromul Kourou, in drum catre planeta Mercur

Nava cosmică BepiColombo, programată pentru lansare către planeta Mercur în această toamnă, s-a ridicat în aer.

BepiColombo

BepiColombo

Nu, nu este vorba despre un zbor de test. Luna trecută, pe 23 Aprilie mai exact, primele componente ale BepiColombo au fost încărcate la bordul unui avion cargo tip Antonov AN-124 pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. După o realimentare în Insulele Azore, Antonovul a ajuns în Guyana Franceză.

Acesta a fost primul din cele patru zboruri necesare transportării tuturor elementelor BepiColombo la cosmodromul Kourou al Agenției Spațiale Europene.

După terminarea unui program complex de testare la Technology Centre ESTEC din Noordwijk, Olanda, BepiColombo este aproape gata pentru lansarea în cosmos.

În perioada Mai – Octombrie vor fi efectuate pregătirile finale pentru lansarea cu o rachetă purtătoare tip Ariane 5 ECA.

BepiColombo este prima misiune europeană către planeta Mercur.

Lansarea este planificată pentru toamna acestui an, cu o fereastră deschisă între 5 Octombrie și 29 Noiembrie.

Zborul către cea mai mică și mai puțin explorată planetă din sistemul nostru solar va fi terminat la sfârșitul anului 2025, iar la sosire BepiColombo va suporta temperaturi de peste 350 de grade Celsius de-a lungul unei perioade de un an în care va culege informații despre Mercur. Misiunea are putea beneficia de o prelungire cu un an.

BepiColombo este o misiune interdisciplinară executată în parteneriat ESA (European Space Agency) și JAXA (Japan Aerospace Exploration Agency).

Misiunea BepiColombo implică livrarea în orbite complementare ale planetei Mercur a MPO (Mercury Planetary Orbiter) și MMO (Mercury Magnetospheric Orbiter).

JAXA a furnizat Mercury Magnetospheric Orbiter, iar Airbus – în calitate de principal contractor al Agenției Spațiale Europene – a furnizat Mercury Planetary Orbiter și toate celelalte componente hardware ale BepiColombo.

Echipamentele științifice au fost furnizate de către agențiile naționale.

 

Iulian Iamandi

Spectator Cosmic

About the Author:

Leave A Comment

%d bloggers like this: